Dr. Vladislav Crilic: „Stomatologia m-a pasionat încă din copilărie”

Stomatologia m-a pasionat încă din copilărie
Pentru Vladislav Crilic, stomatologia nu este doar o meserie, ci o vocație. El crede cu tărie că atunci când îți dedici sufletul unei activități, rezultatele vin de la sine. Astfel, fiecare zâmbet imaculat și îngrijit reprezintă o dovadă a pasiunii și devotamentului său. Vladislav demonstrează că succesul este o combinație între disciplină, pasiune, perseverență și asumare de riscuri. Nu îi este frică de provocări sau de necunoscut, ci le privește ca pe oportunități de creștere și învățare.

Lucrez cu oameni și pentru oameni
Cea mai mare satisfacție ca medic stomatolog vine atât din rezultatul procedurii, adică o dantură sănătoasă, albă și strălucitoare, cât și din emoțiile sincere ale pacienților.
Interacțiunea directă cu oamenii este aspectul care îi aduce lui Vlad împlinire. El este convins că o atitudine pozitivă și o abordare personalizată pot transforma orice vizită la stomatolog într-o experiență plăcută și lipsită de stres.
Stomatologia este meseria care implică atât lucrul cu oameni, cât și pentru oameni. Îmi place să lucrez cu oamenii, iar faptul că pot contribui la starea de bine a sănătății dentare a acestora m-a motivat și mai mult să aleg această cale. Rezultatul obținut în urma procedurii este o combinație a emoțiilor și satisfacției pacientului, dar și a mea personală, față de rezultatul final.
Sinceritate. Comunicare. Informare.
Sunt extrem de sincer cu pacienții mei atunci când vine vorba de sănătatea lor dentară. Obiectivul meu este să informez pacientul cu privire la problemele sale dentare și la efectele pe care le vor avea tratamentele și procedurile dentare.
De asemenea, consider esențială comunicarea deschisă și transparentă cu pacientul – este un instrument indispensabil pentru construirea unei relații de încredere. Un pacient bine informat este un pacient conștient de alegerile pe care le face cu privire la sănătatea sa dentară. Aloc timp suficient pentru a discuta cu pacientul înainte de proceduri, pentru a mă asigura că acesta înțelege necesitatea tratamentului.

Ce motivează pacienții să apeleze la albirea dentară?
Partea estetică a jucat dintotdeauna un rol important în viața noastră. Un zâmbet imaculat și strălucitor, ca cel de pe coperțile revistelor, atrage atenția oricui. Însă, puțini pacienți cunosc faptul că, înainte de a efectua procedura de albire dentară, este necesar de a rezolva problemele dentare existente.
Albirea dinților: acasă sau la cabinetul stomatologic?
Categoric albirea în cabinetul stomatologic. De ce? Pentru că în cabinet, sub supravegherea medicului, pacientul beneficiază de o procedură care respectă cu strictețe protocolul de lucru. Medicul monitorizează starea pacientului pe tot parcursul procedurii și poate interveni prompt în caz de necesitate.
Diferența dintre igienizarea profesională la cabinet și periajul dentar acasă?
Periajul dentar pe care îl face pacientul acasă, dimineața și seara, reduce cu doar 30% depunerile de piatră de pe dinți. Igienizarea profesională la cabinet înseamnă curățare profundă de tartru și de placă bacteriană, prin utilizarea mecanismelor speciale. Tehnica Air Flow, utilizată de medicul dentist, nu poate fi realizată acasă. Această procedură implică acoperirea dinților cu un amestec de apă și substanțe abrazive, urmată de îndepărtarea rapidă a depunerilor de tartru cu ajutorul unui jet puternic de aer.
La fel, pacientul nu are posibilitatea de a efectua acasă procedura de curățare cu ultrasunet, o procedură specială, menită să îndepărteze depunerile dure, precum resturi alimentare vechi și plăci dentare stratificate.


Pasiune pentru mașini și motociclete
Dincolo de carieră, Vladislav ascunde o pasiune arzătoare pentru mașini și motociclete. Această fascinație îl însoțește de o viață, oferindu-i o evadare din rutina zilnică și o reîncărcare a bateriilor.
Am o pasiune aparte pentru mașini și motociclete. Aloc o mare parte din timpul meu liber pentru această pasiune, îmi reîncarcă bateriile și mă transpune într-o altă lume, diferită de cea pe care o am zi de zi.
Sfaturi pentru o viață FERICITĂ
Fericirea o creăm noi înșine. Secretul unei vieți fericite și împlinite constă în capacitatea de a iubi, de a ne odihni corespunzător, de a avea o gândire pozitivă și de a transforma pasiunile într-o sursă de venit. Este esențial să ne concentrăm pe lucrurile care ne aduc satisfacție și să ne dezvoltăm constant, atât personal, cât și profesional. Prin cultivarea iubirii, a gândirii pozitive și a transformării pasiunilor într-o parte integrantă a vieții noastre, putem construi o existență autentică și fericită.
Lasă zâmbetul tău pe mâinile sigure ale experților de la Centrul Stomatologic Dentus Dentino, Chișinău. Programează-te acum la o CONSULTAȚIE GRATUITĂ și obține un plan de tratament individualizat!

Contacte:
+373 68 300 002
+373 79 735 139 (Telegram, Viber, WhatsApp)
Vezi Adresa
Vezi Adresa
Ce trebuie să știi despre Centrul Stomatologic Dentus Dentino:
✓ 11 ani de activitate
✓ 35.000+ pacienți fericiți
✓ 10.000+ de brackets fixați
✓ 5000+ de alignere fixate
✓ 2000+ de recenzii de la pacienți pe Google
✓ Recenzii video de la pacienți găsești aici
Comments are closed.
Contacte
- str. Gh. Asachi 4
- str. Decebal 80/1
- +373 67 10 60 70
- +373 79 73 51 39
- info@dentusdentino.md
- L-V 09:00-18:00