CONDIȚII CU PRIVIRE LA ORGANIZAREA CONCURSULUI„BALON CU AER CALD DENTUS•DENTINO”
CONDIȚII CU PRIVIRE LA ORGANIZAREA CONCURSULUI „BALON CU AER CALD DENTUS•DENTINO”
1. SECȚIUNE. Organizarea Concursului
1.1. Concursul este organizat de SRL „Dentus Plus”, cu sediul în municipiul Chișinău, str. Gheorghe Asachi, 4 (denumit în continuare „Centrul Stomatologic Dentus Dentino”).
1.2. Participanții concursului sunt persoane fizice, care întrunesc condițiile cumulative enumerate în prezentul Regulament.
1.3. Participanții sunt de acord să respecte prevederile, termenii și condițiile prezentului Regulament (în continuare „Regulament”).
2. SECȚIUNE. Condiții generale
2.1. Anunțul concursului va fi publicat pe platforma Instagram https://www.instagram.com/dentus.dentino/ și/sau pe alte platforme sociale prin intermediul angajaților SRL „Dentus Plus”.
2.2. Condiții de eligibilitate:
a) să fie cetățeni și/sau rezidenți ai Republicii Moldova;
b) să fie persoane fizice;
c) în cadrul concursului nu pot participa angajații SRL „Dentus Plus”, rudele de gradul I ale acestora, precum și alte persoane implicate direct în organizarea concursului.
d) Persoanele cu vârsta sub 18 ani pot participa la concurs. Totuși, în cazul în care un minor este desemnat câștigător, valorificarea/efectuarea zborului cu balonul cu aer cald se va face exclusiv cu acordul scris și în prezența unui părinte sau tutore legal.
2.3. Comisia responsabilă de Concursul „BALON CU AER CALD DENTUS•DENTINO”, își rezervă dreptul de a modifica prezentul Regulament precum și perioada ofertei, urmând ca astfel de modificări să intre în vigoare numai după informarea participanților, prin publicarea pe site-ul www.dentusdentino.md cu cel puțin o zi înainte de intrarea în vigoare a modificărilor.
2.4. Regulamentul este întocmit în limba română.
2.5. Pentru informații suplimentare, accesați site-ul www.dentusdentino.md sau contactați-ne la numărul de telefon +373 68 300 002.
3. SECȚIUNE. Desfășurarea Concursului
3.1. Concursul „BALON CU AER CALD DENTUS•DENTINO” se desfășoară în perioada: 09 septembrie 2026 – 25 septembrie 2026.
3.2. Concursul se desfășoară exclusiv online, pe pagina oficială de Instagram a organizatorului: @dentus.dentino.
4. SECȚIUNE. Condiții de Participare
4.1. Participanții trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții pe Instagram, până la data de 25 septembrie 2026:
- Să urmărească pagina oficială de Instagram @dentus.dentino.
- Să dea LIKE postării oficiale despre concurs.
- Să distribuie postarea despre concurs în propriul Stories.
- Să menționeze (eticheteze/tag) 3 prieteni într-un comentariu sub postarea despre concurs.
5. SECȚIUNE. Premiile Concursului
5.1. Premiile constau în vouchere/reduceri pentru un zbor cu balonul cu aer cald (valoare totală de referință a experienței: 500 EURO):
- Locul 1: Zbor cu balonul cu aer cald GRATUIT (acoperire 100% din valoarea zborului).
- Locul 2: 50% reducere pentru un zbor cu balonul cu aer cald.
- Locul 3: 30% reducere pentru un zbor cu balonul cu aer cald.
5.2. Organizatorul își rezervă dreptul de a refuza acordarea premiului persoanelor care nu respectă condițiile prezentului Regulament sau care încearcă să obțină beneficiul campaniei prin mijloace frauduloase.
6. SECȚIUNE. Extragerea și Desemnarea Câștigătorilor
6.1. Extragerea va avea loc în data de 25 septembrie 2026.
6.2. Cei 3 câștigători vor fi aleși în mod aleatoriu prin intermediul unei platforme electronice specializate (ex. CommentPicker / AppSorteos sau similar).
6.3. Numele câștigătorilor vor fi anunțate public prin intermediul secțiunii Stories pe pagina de Instagram https://www.instagram.com/dentus.dentino/.
6.4. Organizatorul va verifica dacă persoanele extrase au îndeplinit toate condițiile menționate la Secțiunea 4. În caz contrar, se va efectua o nouă extragere.
6.5. În cazul în care un câștigător desemnat refuză premiul, nu poate fi contactat sau nu răspunde la mesajul de confirmare în termen de 24 ore de la anunțare, acesta pierde dreptul asupra premiului. În această situație, Organizatorul va efectua o nouă extragere pentru desemnarea unui alt câștigător.
7. SECȚIUNE. Validarea și Utilizarea Premiilor
7.1. Premiile/voucherele câștigate nu pot fi schimbate în bani (echivalent cash). De asemenea, nu sunt transmisibile fără acordul prealabil al Organizatorului.
7.2. Premiul nu se cumulează cu alte promoții sau oferte speciale active.
7.3. Câștigătorii vor fi contactați prin mesaj privat (DM) pe Instagram pentru detalii privind intrarea în posesia premiului.
8. SECȚIUNE. Protecția datelor cu caracter personal și dispoziții finale
8.1. Datele cu caracter personal colectate în cadrul concursului vor fi prelucrate în conformitate cu legislația în vigoare a Republicii Moldova privind protecția datelor cu caracter personal, exclusiv în scopul organizării concursului și atribuirii premiilor.
8.2. Organizatorul își rezervă dreptul de a descalifica participanții care folosesc conturi false, mijloace frauduloase sau care nu respectă condițiile prezentului Regulament.
8.3. Regulamentul oficial este disponibil spre consultare oricărui solicitant, pe pagina web www.dentusdentino.md sau la cerere.
8.4. Prin participarea la concurs și acceptarea premiului, câștigătorii, precum și persoanele care îi însoțesc în cadrul zborului cu balonul cu aer cald, își exprimă acordul automat și necondiționat ca desfășurarea călătoriei să fie filmată și fotografiată de către Organizator. De asemenea, aceștia își dau acordul ca materialele foto/video rezultate să fie utilizate de către SRL „Dentus Plus” în scopuri promoționale și publicitare, pe canalele proprii de comunicare (rețele sociale, site web), fără nicio pretenție financiară sau recompensă suplimentară.